Ginecomastia reprezintă dezvoltarea excesivă a sânului la bărbat. De obicei este bilaterală dar poate fi și unilaterală. Constă într-o umflătura care apare în spatele mamelonului. Primul pas pe care trebuie să-l facă pacientul după consultația la medicul estetician este consultul endocrinologic pentru depistarea cauzei.
Tratamentul chirurgical al ginecomastiei se aplică numai după identificarea și tratarea cauzei. Atenție mare trebuie în cazul ginecomastiei unilateral (adică a unui singur sân) deoarece în această situație poate fi vorba de o tumoare mamară. Tratamentul chirurgical este indicat după vârsta de 18 ani, se recomandă ca pacienții supraponderali să slăbească anterior operației iar cei care folosesc tratamente cu hormoni anabolizanți să oprească taratmentul cu câteva luni înainte de intervenție.
Fiecare caz de ginecomastie are o caracteristică aparte și se recomandă ca detaliile să se obțină la o consultație.